Review Nextbase 622GW: prima camera de bord cu stabilizare

MotorVlog
Am testat noua camera Nextbase 622GW si iata ca a venit si primul review video pe care l-am facut pentru un astfel de gadget.
Nextbase 622GW este o camera de bord complexa, cu multe functii utile. Prin urmare, review-ul este unul amplu si destul de lung. Asadar, cel mai simplu si mai eficient e sa-i dai play clipul de mai jos. Si, in cazul in care nu ai facut-o deja, nu uita sa te abonezi la canalul de YouTube al MotorVlog. Ar fi pacat, nu de alta.
1. Ce stie Nextbase 622 GW sa faca?
Camera foloseste un senzor de 8 megapixeli, poate filma 4K la 30 de frame-uri. Dar are si un super slow-motion in full HD la 120 de frame-uri pe secunde. Are stabilizare de imagine integrata, dar si un mod de vreme rea, perfect pentru ceata sau ploaie. Unghiul de vedere e larg, de 140 de grade, iar greutatea camerei este de numai 125 de grame. in plus, obiectivul este echipat cu un filtru de polarizare, numai bun pentru a scoate reflexiile nedorite de pe suprafetele de sticla.

Camera poate filma 4K si 2K la 30 de frame-uri sau full-hd la 30 sau 60 de frame-uri cand are stabilizarea activata. Daca dezactivezi stabilizarea, primesti 60 de frame-uri si in 2K. Plus un slow-motion la 120 de frame-uri in full hd.
2. Ergonomie si porturi si ecran
In partea superioara a camerei vei gasi un port USB pentru alimentare si incarcare, dar si pentru conexiunea la un laptop. Pe una dintre laterale exista un port HDMI pe care il poti folosi pentru a conecta camera la un monitor extern sau chiar un la televizor. in fine, pe cealalta laterala este pozitionat butonul de pornire si slotul pentru cardul microSD. In partea din spate este ecranul de 3 inch, tactil, cu o rezolutie buna si un meniu intuitiv si bine structurat.
Poti ajusta rezolutia filmarii, expunerea, dar si durata fiecarui clip: unul, doua sau trei minute. In plus, poti alege si daca pe card sa fie salvate doua variante ale fiecarui clip: una la rezolutie buna si o alta la rezolutie mica, pentru o mai buna interactiune cu playback-ul de pe telefon prin intermediul aplicatiei de smartphone. Restul setarilor tin de activarea sau dezactivarea stabilizarii, activarea modului de vreme rea, plus alte cateva optiuni care sa vina in ajutorul soferului. Din ce am inteles, poti inclusiv sa “cuplezi” sistemului o camera care filmeaza catre spate, ceea ce iarasi mi se pare util.
3. Cum se monteaza, ce baterie are si ce card sa folosesti?
O alta chestie super-bine gandita este sistemul de prindere. Unul magnetic, dar care include si portul de incarcare, astfel incat sa poti lua camera din masina lejer. Prinderea e solida si nu cred ca se poate desprinde accidental, pentru ca magnetul este unul puternic. Dupa ce ai cuplat camera in suportul magnetic, ajustarea pozitiei e facila, gratie unui brat ajustabil. Pentru a putea filma corect in 4K ai nevoie de un card rapid. Cei de la Nextbase au propriul microSD.
Daca microSD-ul folosit nu e suficient de rapid, cel mai probabil vei avea bug-uri, de la supraincalzire, pana la incapacitatea de a filma corect. Prin urmare, ca in cazul oricarei camere, cardul este esential. Mai apoi, in momentul in care memoria cardului este plina, Nextbase 622GW va sterge automat cele mai vechi fisiere pentru a face loc pentru altele noi, tocmai pentru ca tu sa nu-ti bati capul cu formatarea cardului sau stergerea manuala a fisierelor.
înapoi la lista de articole